Noutăți în VERICUT 9
VERICUT, soluția CGTech pentru simularea, verificarea și optimizarea mașinilor cu comandă numerică a ajuns la versiunea 9. Cu VERICUT se pot simula procesele de prelucrare CNC, cele de manufacturare aditivată precum și procesele hybrid.
VERICUT oferă posibilitatea de a lucra independent, însă pentru o productivitate sporită se poate integra cu majoritatea sistemelor CAM.
VERICUT 9.0 este „mai inteligent” decât versiunile anterioare, oferind conexiuni mai solide la cataloagele digitale de scule ale producătorilor precum și la cele mai recente sisteme CAM.
VERICUT Reviewer a fost îmbunătățit și permite programatorilor să împărtășească cu alții (cum ar fi operatorii sau personalului care asigură calitatea) modul în care sunt fabricate piesele.
Afișarea grafică a fost și ea îmbunătățită, noul motor grafic oferă calitate înaltă a detaliilor, facilitând astfel depistarea problemelor și a imperfecțiunilor la piesele prelucrate. De asemenea performanța pentru simularea manufacturării aditivate a fost îmbunătățită.
Verificare simplificată: Oricare dintre funcțiile VERICUT, cum ar fi AUTO-DIFF, Section sau X-Caliper poate fi utilizată în oricare dintre vederi eficientizând verificarea și crescând productivitatea.
Force Optimisation: Folosim Force Analyze, fără nici o configurație prealabilă, pentru a detecta condițiile de prelucrare potențial periculoase sau pentru a identifica sculele neutilizate la capacitatea optimă. Force Charts are o nouă opțiune „Fill Comparison” pentru a ajuta la vizualizarea modificărilor făcute de Force Optimisation asupra vitezelor de avans și a grosimii așchiei.
Translucența îmbunătățită pentru vizualizarea designului încadrat în semifabricat și pentru a observa mai bine și mai rapid zonele care nu au fost prelucrate corect, cu opțiunea AUTO-DIFF putând să identificam zonele cu exces de material sau zonele în care scula a îndepărtat material mai mult decât era necesar.
X-Caliper are capabilități noi care asigură un control mai mare asupra modului în care sunt vizualizate dimensiunile, cadrele cu dimensiuni putând fi tipărite sau salvate într-un fișier de tip imagine și utilizate în Setup Plan.
Setup Plan este acum mult mai ușor de configurat și preluarea imaginilor din simulare cu dimensiuni sau note care ii ajută pe alții să înțeleagă procesul de fabricație este acum mult mai intuitivă.
O nouă componentă a fost adăugată, Multi Tool Station, permițând utilizatorilor să configureze adaptoare care conțin mai multe scule, atașate la o turelă.
Noua fereastră Section este mai ușor de utilizat permițând selectarea de locații dinamice ale planului de secțiune și reglarea unghiului.