Noutăți INAS

ANSYS Mechanical R18.2: Contacte mai performante

ANSYS Mechanical R18.2

Atât în analizele statice cât și în cele dinamice contactele joacă un rol fundamental. De aceea îmbunătățirea lor este o preocupare continuă pentru ANSYS. Versiunea 18.2 a venit cu proprietăți mult mai performante în ceea ce privește acest tip de conexiune.

ANSYS Mechanical R18.2 permite definirea contactului de tip “beam to beam” într-o analiză structurală 3D. De asemenea o nouă proprietate de contact, “Small Sliding”, este acum disponibilă, aceasta permițând unei anumite interfețe de contact să aibă o mică mișcare de alunecare.

Specificarea proprietății de contact “Edge/Edge” pentru modele 2D este posibilă acum. Începând cu versiunea 18.2, ANSYS Mechanical permite modificarea setării implicite pentru detectarea automată a contactelor pentru muchii în modele bidimensionale (2D). Detectarea contactelor are loc automat în mod implicit dar acum se poate schimba această setare (pe “No”), astfel încât să nu mai aibă loc. Această setare are efect și asupra viitoarelor update-uri de geometrie.

O altă noutate cu care a venit ANSYS Mechanical R18.2 este opțiunea “Face Overlap Tolerance”. Această opțiune permite setarea unui procentaj minim în ceea ce privește zona de suprapunere în care va fi creată o pereche de contact pentru două fețe care se suprapun. Această setare permite aplicației Mechanical să obțină perechi de contacte mai precise în cazul generării contactelor automate pe baza unei toleranțe prestabilite care este adecvată pentru tipul de simulare dorit. Valoarea acestei toleranțe poate fi oricând modificată.

Definirea contactelor în ANSYS Mechanical

În R18.2 avem de asemenea o opțiune de contact nouă utilă în cazul creării unei perechi de contact formată dintr-o muchie și o față care se suprapun: “Edge Overlap Tolerance”. Ca și comanda de mai sus referitoare la suprapunerea a doua fețe și aceasta permite aplicației ANSYS Mechanical să obțină perechi de contacte mai precise în cazul generării contactelor automate pe baza unei toleranțe prestabilite.

O altă noutate în ceea ce privește contactele o constituie opțiunea “Only Beam Edges” valabilă pentru proprietatea de contact “Face/Edge”. Această opțiune permite ca într-o pereche de contact definită între o față și o muchie să se utilizeze numai muchiile corpurilor de tip “beam” pentru a realiza conexiunea cu fețele. Proprietatea de contact “Face/Edge” se poate seta pe opțiunea “Only Beam Edges” dacă se dorește ca aceasta să fie opțiunea implicită pentru detectarea automată a conexiunii de tip “face to edge”.

ANSYS Mechanical R18.2 mai aduce ca element de noutate și posibilitatea de a interconecta în arbore folderul “Contacts” cu ramura “Mesh” pentru a crea automat un control local al nivelului de rafinare a modelului discretizat pentru fiecare regiune de contact. De asemenea acum este posibilă selectarea elementelor corespunzătoare fețelor pe baza cărora se definește o pereche de contact.

Înapoi