Noutăți în Creo 8!
Creo 8 vă ajută să proiectați produse de înaltă calitate mai repede ca niciodată. Îmbunătățirile aduse noii versiuni contribuie la creșterea productivității, soluția fiind mult mai ușor de utilizat decât versiunile anterioare.
Echipa dvs. are acum la dispoziție noi instrumente pentru a putea defini corect, rapid și în mod direct pe modelul 3D toate specificațiile necesare pentru etapele de fabricație – atât prelucrări mecanice, cat și pentru imprimare 3D. Acest concept este denumit de PTC „Model Based Definition” (MBD). În Creo 8, atât caracteristicile de simulare, cât și facilitățile de design generativ sunt perfecționate.

Utilizare și Productivitate
Cu ajutorul noilor instrumente din Creo 8, puteți să abordați geometrii de orice complexitate într-un timp mai scurt – ceea ce vă acordă posibilități net superioare în definirea, controlul, detalierea și urmărirea proiectelor dumneavoastră, în oricare dintre etapele de concept, design, simulare, optimizare, fabricație și exploatare.
În Creo 8, etapele de design și analiză sunt acum mult facilitate, datorită îmbunătățirilor aduse în ferestrele de comenzi si de control, precum și în interrelaționarea dintre elementele structurii arborescente.
Acum aveți posibilitatea de a vă crea diferite instantanee (snapshots) în fazele importante ale designului, ceea ce vă permite să aruncați o privire înapoi asupra etapelor precedente din proiectul dvs.
Modalitățile de definire a designului 3D, rețele de cabluri și conducte, repere din tablă, precum și facilitățile de randare cu procesare GPU – toate acestea au fost actualizate în Creo 8 cu caracteristici și funcționalități care vă ajută să realizați proiectele rapid și cu o acuratețe desăvârșită.
Nu în ultimul rând, puteți lucra acum cu ansambluri inseparabile, încorporând în modelul dvs. componente independente și subansambluri importate, pentru a face și mai ușoară gestionarea componentelor proiectului.

Model Based Definition (MBD) și Reprezentări 2D
Creo 8 include o serie de instrumente noi, atât pentru MBD, dar și pentru detaliere 2D, care vă oferă sprijin suplimentar în crearea de modele CAD complete, care urmează să deservească concomitent atât activitățile de producție și inspecție, precum și lanțul de aprovizionare.
Creo 8 include acum simboluri și definiții semantice îmbunătățite, actualizate în conformitate cu cele mai recente standarde și normative de profil, precum și un instrument de verificare a sintaxelor definite și aplicate, ceea ce contribuie la eficientizarea proceselor de lucru, precum și la îmbunătățirea calității în întreaga organizație. Extensia GD&T Advisor Plus include de asemenea îmbunătățiri, oferind acum suport și pentru toleranțe geometrice și dimensionale aplicate pe ansambluri.
Facilitățile de detaliere 2D au fost și ele îmbunătățite cu instrumente de schițare noi, care fac posibilă expunerea facilă a intenției de proiectare urmărite.

Îmbunătățiri în Simulare și Design Generativ
Creo 8 vă oferă cele mai noi tehnologii de design CAD pentru a crea produse inovatoare și de înaltă calitate.
Instrumentele de design generativ sunt îmbunătățite, inclusiv cu generarea automată de anvelope pe modelul CAD, posibilități de manipulare pe suprafețe înclinate, precum și considerarea racordărilor.
Îmbunătățirile aduse în Creo Simulation Live oferă suport pentru analiza curgerii fluidelor în stare de echilibru - în timp real, simultan cu generarea designului CAD.
Și noile instrumente de simulare Creo Ansys permit un control îmbunătățit al rețelei de mesh, precum și posibilități superioare de control în solverul de analiză, în scopul unei validări corecte a piesei proiectate.

Progrese în Fabricația Aditivă și Prelucrativă
Cu noile facilități de fabricație aditivă incluse în Creo 8, în scopul minimizării greutății produselor proiectate puteți defini și utiliza structuri avansate de rețele tip fagure, calculate și optimizate prin simulare. În plus, îmbunătățirile aduse la determinarea direcției optime de construcție, precum și la configurarea tăvii imprimantei 3D, contribuie la creșterea vitezei de producție și a calității piesei rezultate.
Pentru prelucrări mecanice, Creo 8 include posibilități de creare mai facilă a secvențelor simultane pe 5 axe. Aceste îmbunătățiri elimină necesitatea configurărilor costisitoare, simplifică intervenția manuală în definirea unuia sau mai multor trasee de lucru și traiectorii, și permit în același timp prelucrarea pieselor complexe prin mai puține configurări.