O situaţie des întâlnită în realitate este aceea în care proiectarea şi respectiv prelucrarea pe maşini CNC sunt două procese succesive. Rezultă astfel, un decalaj inutil în procesul de dezvoltare a produsului şi implicit creşteri ale costurilor şi timpului de lansare în fabricaţie.

Soluţiile CAM Pro/ENGINEER asigură integrarea procesului de prelucrare pe maşini CNC, împreună cu activităţile specifice de control al calităţii, chiar în faza de concepţie.

Maşinare

Un portofoliu complet pentru programarea maşinilor CNC, care include capabilităţi pentru generarea automată a documentaţiei tehnologice conţinând faze şi operaţii, verificări ale traiectoriilor, post-procesor generalizat pentru orice tip de maşină cu comandă numerică, librărie 3D de scule. Totul cu păstrarea asociativităţii complete, bidirecţionale, specifice Pro/ENGINEER.

Soluţia completă pentru programarea maşinilor CNC pentru operaţii de frezare în 4 -5 axe, strunjire 2 - 4 axe, electroeroziune 2 - 4 axe, găurire-alezare pe masini CNC cu pozitionare pe 2 - 5 axe.
Un specialist pentru frezare piese modelate cu forme prismatice în 2 ½ axe si suprafete în 3 axe (cu poziţionare pentru găuriri, filetări, sau prelucrări alezaje).
Generarea traiectoriilor masinilor CNC de prelucrare a tablelor, care lucreaza cu scule de taiere sau conturare cu laser/plasma . Realizarea dinamica a croirii si amplasarii optime a pieselor pe semifabricatul de tabla.
Programare NC pentru frezare 2 ½ - 3 axe, strunjire 2-4 axe, electroeroziune 4 axe.
Soluţia PTC specializată în prelucrări de precizie cu parametri intensivi (high-speed machining) pentru matriţe, ştanţe, prototipuri. Independent de soluţia CAD, importă date din orice sistem CAD, iar traiectoriile generate păstrează asociativitatea cu Pro/ENGINEER şi SolidWorks.

Proiectare matriţe

Soluţiile Pro/ENGINEER pentru proiectarea şi fabricaţia de matriţe au fost create în cooperare cu şi pentru proiectanţi şi fabricanţi de matriţe.

Proiectarea parametrizata a oricărui tip matriţă de injectie precum şi matrite, SDV-uri, forme si modele de turnare.
Soluţia Pro/ENGINEER creată special pentru proiectanţii şi producătorii de matriţe de injecţie a maselor plastice. Conţine cataloage de pachete şi componente ale celor mai importanţi furnizori: Metric - DME, DMS EOC, Futaba (Misumi) HASCO, KIA, Meusburger, Pedrotti, Rabourdin, Strack şi Imperial – DME, HASCO, National, PCS, Progressive. Pe măsură ce ansamblul este creat şi optimizat, EMX generează şi actualizează automat atât fişierele BOM, cât şi desenele de execuţie pentru ansamblu şi componente, cu tipul găurilor, marcarea şi identificarea acestora, toleranţe.
Combină capabilităţile modulelor Tool Design şi Expert Moldbase.
Soluţia Pro/ENGINEER creată special pentru proiectanţii şi producătorii de ştanţe destinate prelucrării pieselor din tablă. Realizează definirea semifabricatului pentru realizarea piesei pornind de la desfăşurata acesteia şi, simultan cu ansamblul pachetului ştanţei, documentaţia completă de fabricaţie.

Verificare

Asigurarea calităţii pieselor şi ansamblurilor prelucrate, prin inspecţie digitală, pentru detectarea din timp a potenţialelor erori şi corectarea acestora cu costuri minime.

Pentru proiectarea de matriţe de injecţie ce are în vedere modul de fabricaţie, respectiv cu identificarea şi implicit soluţionarea problemelor ce pot apărea la umplerea matriţei.
Generarea automată, plecând de la modelul 3D, a programelor de inspecţie şi control şi transmiterea acestora prin standardele DMIS, la maşini de măsurat în coordonate (CMM). Controlul automat al toleranţelor şi abaterilor dimensionale.