INAS anunţă parteneriatul cu CAD Schroer GmbH pentru distribuţia în Romania a soluţiei STHENO/PRO™, drafting plug-in pentru Pro/ENGINEER®

CAD Schroer GmbH (CSG), furnizor de soluţii pentru inginerie mecanică, cunoscut îndeosebi pentru MEDUSA® şi STHENO/PRO™, se bucură deja de o prezenţă Europeană, cu birouri proprii în Germania, Franţa, Elveţia şi Marea Britanie. “Unul dintre avantajele competitive, care ne-au permis creşterea şi extinderea activităţii, a fost întotdeauna capacitatea de a asigura clienţilor noştri, consultanţă, suport şi competenţă locală”, spune Michael Schroer, Director fondator al companiei care şi-a început actvitatea în anul 1986, ca furnizor de servicii CAD.

CAD Schroer deţine o reţea extinsă de reselleri în întreaga lume, reţea a cărei funcţionare se înscrie în principiul mai sus enunţat. “Parteneriatele deschise în ultima vreme s-au concentrat în special pe companii distribuitoare ale soluţiilor Pro/ENGINEER, care recunosc puterea şi aplicabilitatea STHENO/PRO, iar în această lună, continuă Michael Schroer, ne face plăcere să anunţăm parteneriatul cu INAS, unul dintre principalii furnizori de soluţii MCAD/CAM CAE şi servicii conexe din Romania”.

"Ca furnizor al soluţiilor Pro/ENGINEER, Pro/INTRALINK şi Windchill în România, explică Eugen Ştefăneanu, Director General al INAS, apreciem că STHENO/PRO este soluţia ideală pentru utilizatorii noştri Pro/ENGINEER, atât pentru desenare cât şi pentru managementul datelor. În primul rând, înlocuieşte sistemele moştenite (legacy systems) care nu se mai integrează cu strategia actuală de dezvoltare a produselor proprie companiei, oferind în schimb, o soluţie omogenă pentru managementul datelor. În plus, oferă funcţionalităţi extrem de puternice şi intuitive pentru desenare, ideale în proiectare atunci când 2D este mai eficient şi economic”.

 

Despre CAD Schroer GmbH

CAD Schroer GmbH (CSG), furnizor al soluţiilor: MEDUSA® incluzând aici MEDUSA4 Plant Design (MPDS) pentru proiectarea de fabrici, MEDEA™ pentru electronică şi STHENO/PRO™ - pentru realizare desene tehnice, aceasta din urmă dedicată utilizatorilor Pro/ENGINEER. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.cadschroer.de

Despre INAS

INAS S.A. Craiova este unul dintre principalii furnizori de soluţii MCAD/CAM/CAE&PLM şi servicii conexe, pentru industria românească. INAS este reseller autorizat CAD Schroer în Romania din anul 2005.

2005-11-25 09:50:00

Înapoi